Prioritățile de asistență tehnică și transformare digitală discutate în cadrul unei reuniuni comune ANSA – Ambasada Suediei – GATF

10.09.2026

Conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a participat astăzi la o ședință de lucru alături de domnul Thomas Alveteg, Prim-secretar pentru Dezvoltare Economică în cadrul Ambasadei Suediei și reprezentanții proiectului „Reforme comerciale pentru integrarea în UE: Consolidarea guvernanței și a sistemelor SPS în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (SIDAa) și al Alianței Globale pentru Facilitarea Comerțului (GATF). Reuniunea a fost dedicată evaluării progreselor în domeniul digitalizării registrelor ANSA și coordonării perspectivelor de cooperare pentru etapele următoare. 

În cadrul întrevederii, părțile au analizat stadiul actual al modernizării infrastructurii informaționale, cu accent pe dezvoltarea modulelor de bază pentru evidența operatorilor economici și eficientizarea procedurilor de monitorizare a importurilor. Aceste măsuri urmăresc optimizarea proceselor operaționale, fluidizarea comerțului și alinierea treptată la standardele europene, conform angajamentelor asumate in cadrul Planului Național de Aderare. 

Totodată, participanții au realizat un schimb de opinii privind prioritățile strategice pe termen mediu și modalitățile de coordonare a viitoarelor etape ale parteneriatului. Dialogul a vizat alinierea planificării instituționale a ANSA cu mecanismele de finanțare externă, fiind evidențiată importanța unei abordări structurate pentru asigurarea sustenabilității și continuității asistenței tehnice oferite de partenerii de dezvoltare. 

De asemenea, a fost reconfirmată importanța dezvoltării profesionale a personalului Agenției prin instruiri specializate și schimb de bune practici cu instituții similare din statele membre ale Uniunii Europene, ca element esențial în valorificarea noilor instrumente de lucru. 

ANSA, Ambasada Suediei și GATF rămân dedicate unui dialog continuu și deschis, orientat spre sprijinirea graduală a reformelor instituționale și facilitarea unui comerț sigur și transparent.

Proiectul „Reforme comerciale pentru integrarea în UE: Consolidarea guvernanței și a sistemelor SPS în Republica Moldova” este implementat în baza Memorandumului de Înțelegere privind digitalizarea proceselor operaționale și consolidarea capacităților instituționale în domeniul siguranței alimentare, semnat de conducerea ANSA, a Serviciului Vamal, Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, AmCham Moldova și Centrul pentru Întreprinderi Private Internaționale (CIPE), reprezentând GATF, cu sprijinul Ambasadei Suediei.