ANSA anunță lansarea activităților Comitetului Național Codex Alimentarius în nouă componență
Astăzi, a avut loc ședința de lansare a activităților Comitetului Național Codex Alimentarius, în componența nominală constituită prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nr.9 din 6 ianuarie 2026.
Comitetul Naţional Codex Alimentarius, este structura consultativă a Guvernului Republicii Moldova în problemele unificării cerinţelor faţă de calitatea (inclusiv siguranța) lanțului alimentar şi ale propagării principiilor alimentaţiei sănătoase în conformitate cu recomandările Comisiei Codex Alimentarius, organul comun al Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (FAO/OMS), în cadrul căruia Comitetul reprezintă interesele Republicii Moldova.
Componența instituțională a Comitetului Național Codex Alimentarius include instituții publice responsabile de elaborarea, implementarea politicilor statului pe aspecte privind calitatea și siguranța lanțului alimentar şi ale propagării alimentaţiei sănătoase, dar și mediul academic și asociațiile obștești de profil. Activitatea eficientă a Comitetului urmează să fie sprijinită de expertiza tehnică și profesională a Grupurilor de lucru tematice, constituite în conformitate cu principalele aspecte ale lanțului alimentar.
Subiectele discutate au ținut de modul de organizare a activităților Comitetului prin inițierea elaborării Manualului Procedural al Comitetului Național Codex Alimentarius al Republicii Moldova și a mecanismelor de creare a Grupurilor de lucru tematice.
Comitetul își desfășoară activitatea în baza Hotărârii de Guvern nr.419/2000 despre aprobarea Regulamentului Comitetului Naţional Codex Alimentarius.