Atelier practic pentru inspectorii ANSA

13.06.2024

Inspectorii  din cadrul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), responsabili de controlul semințelor și a materialului de înmulțire și săditor, au participat la un atelier practic cu genericul: ”Instruirea inspectorilor teritoriali responsabili de controlul privind producerea, inspecția în câmp, certificarea și controlul comercializării semințelor și materialului de înmulțire și săditor”.

Instruirea s-a desfășurat pe sectoarele semincere ale Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor.

La seminar au participat colaboratorii Direcției control semincer ANSA, colaboratorii instituțiilor științifice de profil, precum și inspectorii teritoriali din domeniul controlului semințelor și a materialului săditor.

Participanții au primit suport informativ pe mai multe aspecte:

  1. Implementarea politicii Statului în domeniul protecției soiurilor de plante; 
  2. Reguli de efectuare a inspecțiilor în câmp pe sectoarele semincere de culturi cerealiere păioase (conform schemelor semincere OECD);
  3. Reguli de efectuare a inspecțiilor în câmp pe sectoarele semincere de culturi leguminoase pentru boabe;
  4. Reguli de efectuare a inspecțiilor în sectoarele de producere a semințelor de in;
  5. Reguli de efectuare a inspecțiilor în sectoarele de producere a semințelor de culturi aromatice și medicinale.

Totodată, au fost discutate și alte subiecte ce țin de activitatea instituțiilor științifice din domeniu, privind producerea materialului semincer și a celui săditor, protecția soiurilor protejate prin brevet, dar și alte aspecte cu privire la activitatea inspectorilor teritoriali, responsabili din domeniu.