Vizita delegației interministeriale UE la Agenția Naționala pentru Siguranța Alimentelor
Astăzi, la 1 martie 2023, în cadrul vizitei interministeriale UE (Germania, România, Franța), la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor s-au aflat reprezentanții Ministerului Federal al Agriculturii și Alimentației din Germania.
Agenda discuțiilor s-a referit la identificarea unor arii de cooperare comună și suport din partea Ministerului Federal, prin prisma instrumentelor de asistență disponibile pentru țara noastră. Au fost abordate prioritățile de dezvoltare în domeniile de competență ale Agenției, orientate spre îndeplinirea angajamentelor de integrare europeană și aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
“Experiența celor trei state - Germania, România, Franța - este foarte importantă pentru Agenție, astfel contăm pe lansarea unor activități comune și preluarea experienței germane, franceze și române în asigurarea eficientă a implementării legislației armonizate”, a spus Radu MUSTEAȚA, Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Reprezentanții delegației interministeriale UE au apreciat deschiderea ANSA pentru cooperare și au manifestat, la rândul lor, diverse inițiative de dezvoltare a viitoarei conlucrări.