• :
  • :
Cancelaria: 0(22) 26 46 44 Pentru petiții : 0(22) 26 46 43
Linia specializată anticorupţie ANSA : 022-290-800 Linia Verde: 0 800 800 33; viber 067675544 (8.00-16.00)

r Agenţia Naţională
pentru Siguranţa Alimentelor

Reuniunea Comitetului Director de Proiect



La data de 03.07.2024, în cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a avut loc reuniunea Comitetului Director de Proiect (CDP)în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea conformității cu standardele prin creșterea capacităților naționale de monitorizare a reziduurilor”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO)”.

Comitetul a fost înființat pentru a analiza progresul implementării proiectului, pentru a facilita coordonarea între parteneri și alte inițiative relevante, pentru a oferi îndrumări strategice echipei de proiect și pentru a asigura sprijinul și sustenabilitatea rezultatelor obținute.

Reuniunea CDP s-a concentrat pe progresul implementării proiectului în primul an. De asemenea, a aborda provocările, chestiunile în curs și propunerea de extindere a proiectului și de finanțare suplimentară.

Capacitatea de control și testare a reziduurilor de pesticide și medicamente este un pilon de bază în facilitarea comerțului cu produse agroalimentare din Republica Moldova pe piața Uniunii Europene, dar și pe alte piețe ce prezintă interes pentru producătorii moldoveni. Totodată, este punctul de bază în asigurarea inofensivității produselor alimentare plasate în circuitul commercial și aduse pe masa consumatorului.

Proiectul va sprijini Republica Moldova în asigurarea respectării standardelor prin creșterea capacităților naționale de monitorizare a reziduurilor, în strânsă cooperare cu ANSA și laboratoarele sale subordonate, instituții guvernamentale Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAFI), Ministerul Economiei, Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății, precum și producatori, ferme, IMM-uri și medici veterinari și farmacii.