Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor într-o vizită de studiu în Republica Lituania
În perioada 28-31 august curent, directorul general adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Alexandru Manciu, împreună cu alți reprezentanți ai Agenției, se află într-o vizită de studiu în Republica Lituania.
Scopul vizitei este familiarizarea cu experiența partenerilor de dezvoltare, întru îmbunătățirea sistemului național de sănătate animală.
Astfel, specialiștii ANSA vor obține abilități practice în domeniul managementului focarelor de pestă porcină africană, gripă aviară, precum și în efectuarea investigațiilor epidemiologice. Aceștia vor putea prelua experiența Lituaniei în gestionarea bolilor infecțioase la animale.
Totodată, împreună cu reprezentanții Serviciului Alimentar și Veterinar de Stat (VMVT) al Lituaniei, echipa are posibilitatea să viziteze mai multe exploatații de păsări și porcine, pentru a vedea cum sunt implementate, la modul practic, măsurile de biosecuritate.
De asemenea, va fi întreprinsă o vizită la Institutul Național de Evaluare a Riscurilor Alimentare și Veterinare, precum și la Fondul de vânătoare, pentru a face cunoștință cu procedurile de implementare a cerințelor de biosecuritate.