La ANSA a avut loc o întrunire a Directorului General cu șefii Direcțiilor teritoriale
Întrunirea a fost prilejuită de apropiata încheiere a anului în scurgere. Șefii Direcțiilor, fiecare în parte, au prezentat rapoarte de activitate pentru perioada de referință, vorbind detaliat despre programele, care urmau a fi realizate, despre gradul de îndeplinire a obiectivelor schițate și problemele apărute pe parcursul anului.
Vladislav Cotici, Director General al Agenției, a vorbit în fața asistenței despre responsabilitățile ce revin fiecărei subdiviziuni în domeniul de siguranță a alimentelor atât de origine animală cât și vegetală, de asigurare a sănătății și bunăstării animalelor, protecției plantelor, calității semințelor și a materialului săditor, dar și de protecție a consumatorilor.
„Multitudinea de preocupări, specifice direcțiilor teritoriale și Agenției în ansamblu, necesită o atitudine și o calificare profesională înaltă atât din partea inspectorilor implicați în controale oficiale și inopinate, cât și a specialiștilor și conducătorilor care sunt responsabili de organizarea procesului de supraveghere a siguranței alimentelor în toate aspectele. În acest sens, de datoria fiecărui angajat al ANSA este să-și perfecționeze cunoștințele și să le aplice rațional în activitatea de zi de zi, pentru îndeplinirea în volum deplin a sarcinilor ce revin structurii de stat responsabile de siguranța alimentelor”, a specificat Directorul General ANSA.
În cadrul ședinței, în scop de înlăturare a deficiențelor în activitate, s-au propus modificări și completări la Legea nr. 221 „Privind activitatea sanitar-veterinară”. Propunerile urmează a fi înaintate MADRM, pentru dezbateri și promovare în legislativ.