A fost confirmat un caz pozitiv de rabie
Pe teritoriul Republicii Moldova de către secţia virusologie, I.P. „Centrul Republican de Diagnostic Veterinar” a fost confirmat un caz pozitiv de rabie la o pisică în raionul Leova, localitatea Tigheci.
În perioadă 08.07.2020 – 14.07.2020, Organizația Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) a declarat mai multe boli infecțioase la animale în țările limitrofe și în lume:
- PPA (pesta porcină africană):
- România – în perioada 08.07.2020 – 14.07.2020 cazuri noi de îmbolnăvire au fost raportate la OIE la porci domestici în județele BRAȘOV, MARAMUREȘ, BĂCĂU, DOLJ, TELEORMAN, la mistreți în județele SIBIU, SĂLAJ, IAȘI, MEHEDINȚI, DÎMBOVIȚA, la porci domestici și mistreți în județele SATU MARE și GORJ.
Se efectuează controlul rezervoarelor faunei sălbatice, sânt introduse măsuri de carantină în focar, sânt stabilite zona de protecție și zona de supraveghere în focarele de porci domestici și zona infectată în focarele de mistreți. Controlul mișcării animalelor în interiorul țării, screening-ul porcilor domestici și populațiilor de mistreți, dezinfecție, deratizare. Eliminarea oficială a carcaselor, a produselor secundare și a deșeurilor. Nu se tratează animalele afectate. Vaccinarea este permisă, dacă există un vaccin;
- Polonia - cazuri noi de îmbolnăvire au fost raportate la OIE la mistreți pe 10.07.2020 în voievodatele VARMIA - MAZURIA, MAZOVIA, LUBLIN, și PODLASKIE, la porci domestici pe 13.07.2020 în voievodatele POLONIA MARE și SILEZIA INFERIOARĂ.
În zonele aflate sub restricții la PPA se efectuează controlul rezervoarelor faunei sălbatice, screening-ul populațiilor de mistreți, controlul mișcării animalelor în interiorul țării. Tratament și vaccinare nu se efectuează;
- Federația Rusă - cazuri noi de îmbolnăvire au fost notificate la OIE pe data 10.07.2020 la porci domestici în regiunea NOVGOROD, la porci domestici și la mistreți în regiunea NIJNII NOVGOROD.
Se efectuează controlul rezervoarelor faunei sălbatice, screening-ul porcilor domestici și populațiilor de mistreți, eradicarea teritoriului unde a fost înregistrată boala, sânt introduse măsuri de carantină, controlul mișcării animalelor în interiorul țării, distrugerea oficială a produselor de origine animală, eliminare oficială a carcaselor, produselor secundare și a deșeurilor, dezinfecție. Nu se tratează animalele afectate. Vaccinarea este permisă, dacă există un vaccin;
- Coreea de Sud - la mistreți, boala a fost notificată la OIE pe 09.07.2020;
- Myanmar – la porci domestici;
- Nigeria - pe data de 10.07.2020 au fost raportate la OIE cazuri noi de îmbolnăvire la porci domestici.
În perioada 08.07.2020 - 14.07.2020 cazuri noi de îmbolnăvire au fost raportate la OIE la următoarele boli infecțioase:
- HPIA (influența aviară hiper - patogenă) – în Vietnam, la păsări domestice;
- Dermatoza nodulară contagioasă - în Taipeiul chinez, la bovine;
- Scrapie - în Portugalia, la ovine;
- Bluetongue – în Macedonia de Nord, la ovine și caprine;
Direcția sănătatea și bunăstarea animalelor