• :
  • :
Cancelaria: 0(22) 26 46 44 Pentru petiții : 0(22) 26 46 43
Linia specializată anticorupţie ANSA : 022-290-800 Linia Verde: 0 800 800 33; viber 067675544 (8.00-16.00)

r Agenţia Naţională
pentru Siguranţa Alimentelor

DRSA Cantemir acordă atenția primordială conlucrării cu deținătorii de animale



DRSA Cantemir acordă atenția primordială conlucrării cu deținătorii de animale

 Pe parcursul lunilor februarie – aprilie Direcția raională pentru Siguranța alimentelor Cantemir în colaborare cu reprezentantul oficului teritorial al Centrului informațional agricol au organizat 9 ședințe de lucru cu fermierii și deținătorii de animale din raionul Cantemir. La aceste întruniri au fost discutate cadrele legale și anume obligațiunile deținătorilor de animale privind identificarea, înregistrarea animalelor și declararea evenimentelor petrecute cu acestea.

Șeful DRSA Cantemir, Serghei Secrieru a participat la fiecare întîlnire și a discutat despre problemele cu care se confruntă atît direcția cît și medicii veterinari de liberă practică din raion. La fel a fost discutat și planul măsurilor strategice implementate în teritoriu, necesitatea monitorizării sănătății animalelor prin prelevarea probelor de sînge și a vaccinării.

O importanță deosebită pentru efectuarea acestor seminare a fost acordată de către primarii localităților vizate, care se confruntă cu dificultăți din partea deținătorilor  neinformați cît și din lipsa medicilor veterinari din aceste localități. La întîlniri au participat peste o sută de deținători de animale cointeresați de problemele abordate și de strategia de lucru a secției sănătatea și bunăstarea animalelor.