• :
  • :
Cancelaria: 0(22) 26 46 44 Pentru petiții : 0(22) 26 46 43
Linia specializată anticorupţie ANSA : 022-290-800 Linia Verde: 0 800 800 33; viber 067675544 (8.00-16.00)

r Agenţia Naţională
pentru Siguranţa Alimentelor

Direcția Municipală pentru Siguranța Alimentelor Chișinău a întreprins controale inopinate la unitățile de alimentație publică. Ce neconformități au fost depistate?



 Direcția Municipală pentru Siguranța Alimentelor Chișinău a întreprins controale inopinate la unitățile de alimentație publică. Ce neconformități au fost depistate?

 

 În cadrul controalelor inopinate de stat, effectuate de către inspectorii DMSA Chișinău la unitățile de alimentație publică tip Fast Food  în luna octombrie,  în baza sesizărilor parvenite de la consumatori au fost depistate un șir de încălcări.

  • Menținerea spațiilor de preparare a bucatelor în condiții sanitar- igienice necorespunzătoare;
  • Nerespectarea trasabilității  semipreparatelor în procesul preparării bucatelor.
  • În mostrele prelevate și expediate pentru aprecierea calității produselor, în laboratoarele de referință, au fost depistate neconformități la indicii microbiologici (microorganizme mezofile aerobe și facultative aerobe, bacterii coliforme și stafilococcus aureus la 1,0 g produs).

  Pentru încălcările depistate administratorii unităților de alimentație publică tip Fast Food au fost trași la răspundere, conform prevederilor  Codului Contravenţional al Republicii Moldova. S-au emis decizii sub formă de amendă în suma totală de  30000,00 lei , prescripții de înlăturare a neconformităților  și au fost atenționați în vederea respectării Legislaţiei şi  regulamentelor în vigoare din domeniul siguranței alimentelor .

     În acest context, Direcția Municipală pentru Siguranța Alimentelor Chișinău îndeamnă toți consumatorii să fie mai precauți atunci când merg la cumpărături. Pentru a evita procurarea unor produse necorespunzătoare, aceștia trebuie să fie atenți la următoarele lucruri:

- Examinați vizual foarte atent produsul și ambalajul acestuia;

- Verificaţi data limită  pînă la care produsul poate fi consumat făra riscuri. Un produs care se încadrează în termenul de valabilitate dar nu este păstrat şi expus în vînzare în condiţii corespunzătoare, poate deveni periculos pentru viața și sănătatea consumatorului;

- Citiţi cu atenţie eticheta produsului şi lista ingredientelor. Informaţiile furnizate prin etichetare, marcare, precum şi modul de aplicare a etichetelor sînt stabilite de legislaţia în vigoare. Astfel, etichetarea şi normele în conformitate cu care aceasta se realizează, nu trebuie  să inducă consumatorul în eroare, ci să-l orienteze clar asupra conținutului produsului, valorii energetice etc.;

- Încredințați-vă că producătorul/importatorul  şi adresa acestuia sunt indicate pe etichetă. Aceasta îi permite consumatorului să remedieze mai eficient situațiile în care    s-au încălcat anumite condiții de fabricare (preambalare), vînzare și păstrare a produselor;

- Nu cumpăraţi alimente din locuri, care vă prezintă suspiciuni în legătură cu normele sanitaro-igienic;

- Evitaţi procurarea produselor alimentare dacă vînzătorul are mîini murdare, tuşeşte sau are răni la mîini. Orice observație de acest fel trebuie semnalizată la organele abilitate pentru a remedia situația;

În cazul procurării unui produs sunteți în drept să întreprindeți următoarele:

  •  să înregistrați reclamațiile dvs în Registrul de reclamații;
  •  să sesizați organele de ordine publică, cât și administrația publică locală;
  •  în cazurile produselor alimentare neconforme să depuneți o petiție la  ANSA.