Ședință de lucru pe marginea “Proiectului-pilot de organizare a alimentaţiei copiilor şi elevilor din instituţiile de învăţământ general”
Pe data de 20 martie 2019 în cadrul Agenţiei Naționale pentru Siguranța Alimentelor a fost organizată ședința de lucru cu genericul „Implementarea Hotărârii Guvernului nr. 1260 din 19.12.2018 privind aprobarea Proiectului-pilot de organizare a alimentaţiei copiilor şi elevilor din instituţiile de învăţământ general”.
La şedinţă a participat Dl Ion TOMA, Director general adjunct ANSA și conducerea operatorului economic SRL „Pontem Moldova”, câştigătorul licitaţiei de prestări servicii în domeniul alimentaţiei copiilor în instituțiile de învăţământ general din r-nul. Străşeni.
Au fost puse în discuție subiecte ce țin de organizarea activităţii în domeniu, inclusiv a fost discutat procesul de achiziţii a produselor alimentare.
De asemenea, părţile au convenit la crearea unui sistem de colaborare pe perioada iniţială a implementării acestui proiect.
ANSA şi-a declarat toată disponibilitatea şi susţinerea în vederea derulării proiectului, inclusiv suport atât consultativ cât şi practic.