Întrevederea Directorului General ANSA cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe din Lituania
În contextul colaborării bilaterale dintre Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Guvernul Republicii Lituania, Dl Gheorghe Gaberi a avut o întrevedere oficială cu dna Jovita Tautkeviciute, Ofițer al Departamentului pentru Cooperare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Lituania și dna Rasa Oziunaite, Secretar III în cadrul Ambasadei Lituaniei în Moldova. La întrevedere au participat dna Diana Gherman, Șef al Direcției relații internaționale în cadrul Agenției, dl Zenonas Stanevicius, Înalt Consilier UE pentru siguranța alimentelor și dna Violeta Prepelița, Asistent.
Dl Gaberi a evidențiat importanța colaborării bilaterale dintre Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Guvernul Lituaniei, precum și asistența de care a beneficiat Autoritatea Competentă pe parcursul ultimilor ani în domenii prioritare pentru economia țării noastre. În 2017 Agenției i-a fost acordată asistență tehnică în cadrul proiectului „Sisteme de control a calității laptelui crud și produselor lactate”, activitățile de bază fiind îndreptate spre testarea calității produselor lactate din import, organizarea unei vizite la un laborator lituanian de referință, precum și organizarea unui seminar pentru inspectorii Agenției și agenții economici din sector. Anul curent, Guvernul Lituaniei a implementat un proiect de asistență tehnică pentru sectorul cărnii de pasăre și ouă, în contextul implementării Foii de parcurs pentru deschiderea exportului acestor produse în UE.
Dl Gaberi a menționat scopul trasat pentru perioada următoare, și anume de a dobândi dreptul de export și tranzit în UE a produselor tradiționale moldovenești cu conținut de lapte, cum ar fi torturi, dulciuri și înghețată, astfel sectorul laptelui crud și controlul calității acestui produs necesită în continuare asistență din partea experților lituanieni.
Dna Jovita Tautkeviciute, Ofițer al Departamentului pentru Cooperare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Lituania, a menționat că acesta este un exemplu real a unei cooperări fructuoase și a evidențiat disponibilitatea autorităților lituaniene de a continua această experiență pe segmentul siguranței alimentelor. Partenerii demni de încredere sunt foarte importanți pentru Ministerul Afacerilor Externe a Lituaniei, astfel, este important de a trasa necesitățile Agenției, precum și de a considera modalitatea de cooperare și sprijin cu scopul de a aduce țara noastră mai aproape de piețele Uniunii Europene.
Dna Tautkeviciute a menționat că la acest moment sunt în proces de elaborare domeniile de asistență pentru anul 2020, astfel Agenția este binevenită să înainteze propuneri specifice pentru care se va solicita sprijin. Reprezentantul Guvernului Lituaniei a reiterat disponibilitatea de a oferi sprijin Agenției în procesul de consolidare a capacităților instituționale, dar și în procesul de implementare a prevederilor Acordului de Asociere UE – Republica Moldova în contextul DCFTA.