• :
  • :
Cancelaria: 0(22) 26 46 44 Pentru petiții : 0(22) 26 46 43
Linia specializată anticorupţie ANSA : 022-290-800 Linia Verde: 0 800 800 33; viber 067675544 (8.00-16.00)

Comunicat de presă



Pe data de 28.10.2020, la sediul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a avut loc o ședință sub conducerea Directorului general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Dlui Vladislav COTICI, cu participarea unor agenți economici cu activități în domeniul fabricației si importului medicamentelor de uz veterinar din Republica Moldova.

La ședința au fost discutate probleme sectorului privat întimpinate la conformarea cerințelor legale în vigoare la etapa înregistrării de stat a medicamentelor de uz veterinar pentru plasarea ulterioară a acestora pe piața Republicii Moldova.

Este de menționat faptul că procedura de înregistrare de stat este reglementată de Legea nr. 119 din 05.07.2018 cu privire la medicamentele de uz veterinar, act armonizat conform Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană din Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare.

Directorul general a menționat importanța domeniului farmaceutic veterinar precum și a livrării pe piață a unor medicamente de uz veterinar sigure și eficiente pentru sectorul de creștere a animalelor.

Dnul Director general a menționat că sănătatea oamenilor, animalelor și siguranța produselor alimentare de origine animală plasate în larg consum sunt priorități majore pentru Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și toate acțiunile acesteia trebuie să reiasă din aceste obiective.

Agenția este deschisă în continuare pentru oferirea suportului necesar agenților economici din domeniul farmaceutic veterinar dar neafectând sănătatea animalelor, interesele consumatorului, siguranța alimentelor de origine animală precum și legislația în vigoare, a reiterat Directorul general, Dnul Vladislav COTICI.

Direcția control medicamente de uz veterinar și hrană pentru animale