La Strășeni și Bălți au fost verificate mai multe unități de comercializare a alcoolului
La Strășeni și Bălți au fost verificate mai multe unități de comercializare a alcoolului
Grupul de lucru în componența inspectorilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producției Alcoolice și al inspectorilor DRSA Străşeni au efectuat controale oficiale inopinate la 3 agenți economici și Piața Agro-Alimentară Străşeni.
La momentul controlului sau stabilit abateri de la legislația pentru comercializarea băuturilor alcoolice, si anume:
|
La Gheretă ÎI „Lidia Munteanu” amplasată în Strășeni str. Ștefan cel Mare nr.63a comercializarea băuturilor alcoolice se efectuiază în spaţiul comercial cu o suprafaţa de 6 m.p, ce contravine prevederilor Legii 1100 din 30.06.2000 “Cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice”. La aceiași unitate de comerț vinul de casă se vindea în lipsa documentelor de provenienţa (facturi fiscale) şi certificatul de conformitate. Au fost întocmite actul de control, prescripţie de înlăturare a neconformităţilor, s-a întocmit proces-verbal de contravenţie. |
În piaţa agroalimentară SRL” Maxidan” amplasată în orașul Strășeni str.S.Lazo nr.2, s-a înregistrat comercializarea vinului de casă îmbuteliat în sticle PET returnabile. Vinul se comercializa de către persoană fizică pe tarabă drept în faţa administraţiei pieţei. Au fost întocmite actul de control, prescripţie de înlăturare a neconformităţilor, s-a întocmit proces-verbal de contravenţie.
În cafeneaua ÎI„Vasile Lisnic” amplasată pe strada Orheiului nr.2 din Strășeni se
comercializa vin de casă îmbuteliat în sticle PET returnabile (8 sticle PET de 1,5 litre, una sticlă PET de 9 litre, 3 sticle PET de 6 litre), bere 1 lot cu termenul de valabilitate expirat (3 sticle de 2,5 litre). Vânzătoare activează în lipsa fişei medicale.
Au fost întocmite actul de control, prescripţie de înlăturare a neconformităţilor, s-a întocmit proces-verbal de contravenţie.
La Magazinul SRL „Resebulimex”dizlocat pe strada Mihai Eminescu nr. 5 din același oraș se comercializeazau 52 de loturi de produse alcoolice în lipsa certificatelor de conformitate, 2 loturi de votcă fără dop cu dispersie, divin cu termenul de garanție expirat – 1 lot.
Și aici au fost întocmite actul de control, prescripţie de înlăturare a neconformităţilor, s-a întocmit proces-verbal de contravenţie.
Un alt grup de lucru de la ANSA, în componența inspectorilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producției Alcoolice și ai DMSA Bălţi au efectuat controale oficiale inopinate la 3 agenți economici din acest oraș.
La momentul controlului s-au stabilit abateri de la legislația pentru comercializarea băuturilor alcoolice, si anume:
La întreprinderea de alimentație publică ”Macovalinvest-M” SRL, situat pe strada Ştefan cel Mare, 168 s-a depistat un lot neconform de votca în lipsa dopului cu dispersie – 4,2 sticle.
A fost întocmit actul de control şi eliberată prescripţie de înlăturare a neconformităţilor.
La Magazinul SRL”Leosad-Exim”, de pe strada Ştefan cel Mare, 10 se comercializau produse alcoolice (vin, divin, vodca) cu termenul de garanţie expirat şi în lipsa certificatului de conformitate, 2 loturi de divin au fost prelevate şi plasate în laboratorul acreditat pentru încercări.
În urma controlului a fost întocmit actul de control, prescripţie de înlăturare a neconformităţilor, s-a întocmit proces-verbal de contravenţie.
La un alt centru comercial, magazinul specializat SRL”Vereten-Exim”, din strada .Mihai Viteazul, 63/4 se comercializa vin cu termenul de garanţie expirat şi în lipsa certificatelor de conformitate – 16 loturi, rachiu şi balzam cu termenul de garanţie expirat şi în lipsa certificatelor de conformitate – 2 loturi, divin în lipsa certificatului de conformitate – 5 loturi. Agentul economic nu dispunea de mijloace de măsurare verificate metrologic (pahar gradat). și la această unitate de comerț au fost întocmite actul de control, prescripţie de înlăturare a neconformităţilor și proces-verbal de contravenţie.
La toate băuturile tari supuse controlului a fost controlate mărcile de acciz, încălcări nu s-au depistat.
Controalele au fost documentate de filmări video. Posturile de televiziune pot beneficia de secvențele filmate, adresându-se la serviciul de presă al Agenției, la tel:022 26 46 86.
Serviciul de presă ANSA