Actualizat pe: 20 noiembrie 2017 |

Comisia interguvernamentală Republica Moldova–România pentru integrare europeană s-a desfășurat la Chișinău

19.05.2017 05:10

Cea de-a patra sesiune a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova–România pentru integrare europeană, coprezidată de către Daniela Morari, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene al României, s-a desfăşurat astăzi, la Chişinău.

Comisia mixtă este instrumentul care vine să implementeze priorităţile Parteneriatului Strategic dintre Republica Moldova și România pentru integrarea europeană a ţării noastre şi facilitează sprijinul României, necesar în realizarea convergenței Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene, în special, în domeniile complexe și cu o tehnicitate specifică.

La lucrările Comisiei au participat reprezentanţi din câte 12 instituţii de resort din Republica Moldova şi România.

În cadrul şedinţelor de lucru ale Grupurilor sectoriale, Gheorghe Gaberi, Directorul General ANSA a avut o întrevedere cu Geronimo Râducu Brănescu, Preşedinte-Secretar de Stat, ANSVSA. În cadrul întrevederii, la care au participat şi şefii Direcţiilor ANSA, a fost trecut în revistă tot spectrul colaborării dintre autorităţile sanitar-veterinare şi de siguranţă a alimentelor din România şi R. Moldova. Oaspetele de la Bucureşti a expus disponibilitatea de a susţine şi-n continuare ANSA în procesul de implementare a reformelor, pentru ca instituţia noastră să corespundă exigenţelor Uniunii Europene în aspect de siguranţă a alimentelor. În altă ordine de idei, s-a discutat despre sprijinirea de către România a condiţiilor necesare pentru valorificarea de către ţara noastră a posibilităţilor de export a animalelor vii şi produselor de origine animală pe piaţa comunitară. Cooperarea cu colegii de peste Prut va continua conform programului, care cuprinde intențiile de acțiune pe perioada 2017-2020.

Următoarea sesiune a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova–România pentru integrare europeană urmează să se desfăşoare la Bucureşti în a doua jumătate a anului curent.

     

Serviciul de presă ANSA