Actualizat pe: 21 iulie 2017 |

Direcția Resurse Umane

Direcţia Resurse Umane

Direcția resurse umane are misiunea de a contribui la realizarea obiectivelor strategice ale Agenției, prin promovarea şi implementarea unui management eficient al resurselor umane.

În activitatea sa Direcția se conduce de  Regulamentul  subdiviziunii resurse umane aprobat de către Directorul Agenţiei,  elaborat în conformitate cu Regulamentul-cadru al subdiviziunii resurse umane din autoritatea publică, elaborat conform  prevederilor  art.12 alin.(3) din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

În activitatea sa Direcţia resurse umane  se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, legile Republicii Moldova, hotărîrile, dispoziţiile şi ordonanțele Guvernului Republicii Moldova, Regulamentul de organizarea şi funcţionare a Agenţiei.


 Explicații pentru agenții economici:

Pentru primirea informațiilor mai detailate, agenții economici și persoanele fizice se pot adresa:

Galina Tolmaci – şef al Direcţiei
Tel: 0 22 294 722
e-mail:  galina.tolmaci@ansa.gov.md

Serviciul dezvoltare profesională

Alla Fulga – şef-adj Secţie
Tel: 0 22 294 711
e-mail: alla.fulga@ansa.gov.md

Secţia gestiune personal

Ludmila Rusuleac – şef Secţie
Tel: 0 22 294 711
e-mail: ludmila.rusuleac@ansa.gov.md

Valentina Chisili – specialist Principal
Tel: 0 22 292 894
e-mail: valentina.chisili@ansa.gov.md

Aliona Grosu – specialist Principal
Tel: 0 22 294 711
e-mail: aliona.grosu@ansa.gov.md

Anatol Panaghiu – specialist Principal
Tel: 0 22 292 894
e-mail: anatol.panaghiu@ansa.gov.md