Referitor la cazul de toxiinfecție la Gimnaziu 74, din satul Tohatin
Pe data de 06.03.2019 Inspectorii Subdiviziunii Municipale pentru Siguranța Alimentelor Chișinău au fost sesizați de către primarul comunei Tohatin privind cazul de suspiciune a toxiinfecției alimentare la 10 copii din cadrul IGP Tohatin Nr. 74. În mod operativ a fost creat un grup de lucru, care s-a deplasat de urgență la Gimnaziul nominalizat pentru a stabili circumstanțele apariției toxiinfecției.
La fața locului s-a stabilit că primii copii s-au adresat la data de 05.03.2019 la ora 8:15 la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii cu semne clinice: vomă, diaree, dureri abdominale, cefalee, febră. În total au fost internați 10 copii, dintre care 2 copii în stare gravă stabilă internați în secția de reanimare. De menționat, că printre copii spitalizați sunt și elevi ai gimnaziului care nu se alimentează în cantina instituției de învățământ, fapt care ridică suspiciuni referitor la sursa toxiinfecției.
În procesul de cercetare a cazului, în total au fost prelevate 16 probe diurne (2 zile), 2 probe de apă, 17 probe de sanitație pentru investigații de laborator.
De asemenea, inspectorii STSA Chișinău s-au deplasat la unitatea de alimentație publică care a furnizat produsele alimentare și materia primă la cantina din comuna Tohatin, pentru prelevarea de probe și verificarea documentelor de însoțire a mărfii, întru stabilirea trasabilității și calității produselor alimentare furnizate.
La moment, sunt spitalizați 10 elevi, dintre care în secția de reanimare se află unul singur în stare stabilă.
Astfel, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, menționează că ancheta în cazul regretabil de la Tohatin este în desfășurare în comun cu alte structuri ale statului, fiind analizate mai multe ipoteze, iar după primirea rezultatelor de laborator, agenția va prezenta concluziile și prescripțiile aplicate.
Direcția Unități de comerț, alimentație publică
și protecția consumătorilor