Direcția Patrimoniu și Management Intern
Direcția logistică, management și administrare internă este o subdiviziune structurală a Agenției Naionale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care, în limitele competenţei sale, conlucrează cu alte subdiviziuni ale Agenției, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, organe publice în domeniul administrării eficiente a patrimoniului de stat al subdiviziunilor teritoriale ale Agenției, precum și în domeniul achizițiilor publice.
Scopul principal al Direcţiei constă în managementul creării condițiilor de activitate a personalului ANSA, controlului asupra administrării raţionale a patrimoniului de stat din gestiunea Agenției și subdiviziunilor teritoriale.
Funcţiile de bază ale Direcției:
- Elaborează şi actualizează, în baza necesităţilor transmise de compartimentele de specialitate din cadrul Agenției, programul anual al achiziţiilor publice;
- Întocmeşte documentaţia specifică achiziţiilor publice şi răspunde de aplicarea, în condiţiile legii, a procedurilor de achiziţie publică;
- Întocmeşte raportul anual al contractelor atribuite în anul anterior şi îl comunică Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, conform prevederilor legale în vigoare;
- Gestionează şi urmăreşte derularea contractelor de achiziţie publică;
- Planifică şi gestionează întregul patrimoniu al Agenţiei în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- Implimentează ansamblul de politici şi proceduri în vederea asigurării atingerii obiectivelor stabilite la nivelul structurii în cadrul sistemului de control intern/managerial proiectat şi implementat la nivelul Agenției;
- Elaborează şi implementează procedurile generale/procedurile specifice/instrucţiunile de lucru/manualele, precum şi toate documentele specifice structurii în cadrul sistemului de control intern/managerial proiectat şi implementat la nivelul Agenției;
- Stabileşte proceduri pentru expedierea tuturor documentelor emise de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi pentru completarea rubricilor corespunzătoare din Registrele de intrare – ieşire corespondenţă.
- Elaborează, în colaborare cu structurile din cadrul Autorităţii, nomenclatoarele arhivistice;
- Colaborează cu toate structurile din cadrul Agenției în vederea asigurării condiţiilor de predare, păstrare şi transfer a dosarelor de arhivă;
- Predă dosarele de arhivă cu termen de păstrare permanent către Arhivele Naţionale ale Moldovei;
- Organizează, urmăreşte şi efectuează activitatea de exploatare şi de reparare a mijloacelor de transport şi răspunde de buna organizare a parcului auto propriu;
- Verifică, analizează şi certifică legalitatea, regularitatea şi realitatea tuturor facturilor, care intră în competenţa compartimentului;
- Participă în diferite comisii sau colective atunci când se dispune aceasta de către conducerea Agenției;
În conformitate cu funcţiile atribuite, Secţia îndeplineşte următoarele sarcini:
SECŢIA LOGISTICĂ
- Organizarea şi asigurarea bazei tehnico - materiale a Agenției şi subdiviziunilor acesteia.
- Realizarea măsurilor necesare pentru economisirea şi folosirea raţională a combustibilului, materialelor, etc.
- Asigurarea cu materiale, pregătirea edificiilor pentru buna funcţionare în perioada de toamnă-iarnă.
- Monitorizarea gestionării patrimoniului subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei;
- Participarea la adoptarea deciziilor de autorizare a locaţiunii/arendei, casării, comercializării sau gajării unor bunuri.
- Coordonarea implementării tehnicii securităţii.
- Menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autoturismelor din dotaţia Agenţiei.
SERVICIU SECRETARIAT
- Examinarea oportună a documentelor de intrare şi de ieşire, cît şi a celor interne, ce urmează a fi prezentate pentru raport conducerii;
- Primirea, înregistrarea, evidenţa, păstrarea, expedierea şi distribuirea corespondenţei;
- Efectuarea controlului examinării şi executării în termen a documentelor;
- Prezentarea informaţiei autentice despre starea executării documentelor în subdiviziunile structurale;
- Acordarea asistenţei metodologice subdiviziunilor Agenției şi a instituţiilor subordonate în vederea organizării lucrărilor de secretariat;
- Organizarea controlului termenelor de executare a documentelor în subdiviziunile structurale ale Agenției.
- Organizarea multiplicării documentelor;
- Asigurarea sistematizării, păstrării şi folosirii documentelor de arhivă;
Explicații pentru agenţii economici:
Pentru primirea informațiilor mai detailate, agenții economici și persoanele fizice se pot adresa:
Alexei Fala – şef al Direcţiei
Tel: 0 22 264 656
e-mail: Alexei.falaAlexei.fala@ansa.gov.md
Olga Cebotari – economist Principal
Tel: 0 22 294 726
e-mail: olga.cebotari@ansa.gov.md
Rita Romanova – economist Principal
Tel: 0 22 294 726
e-mail: rita.romanova@ansa.gov.md
Vitalie Vozniuc – economist Principal
Tel: 0 22 294 726
e-mail:Vitalie.Vozniuc@ansa.gov.md
Secţia secretariat
Natalia Birca – şef Secţie
Tel: 0 22 294 730
e-mail:Natalia.Birca@ansa.gov.md
Secţia logistică
Anatolie Ivanov
Tel: 0 22 294 730
e-mail: Anatolie.Ivanov@ansa.gov.md