• :
  • :
Linia Fierbinte: 0 800 800 33 Serviciul de presă : 0(22) 26 46 86
Linia naţională anticorupţie : 0 800 555 55 Comunicarea Accidentelor

r Agenţia Naţională
pentru Siguranţa Alimentelor

Direcția Resurse Umane

Informaţii generale

Direcția resurse umane are misiunea de a contribui la realizarea obiectivelor strategice ale Agenției, prin promovarea şi implementarea unui management eficient al resurselor umane.

În activitatea sa Direcția se conduce de  Regulamentul  subdiviziunii resurse umane aprobat de către Directorul Agenţiei,  elaborat în conformitate cu Regulamentul-cadru al subdiviziunii resurse umane din autoritatea publică, elaborat conform  prevederilor  art.12 alin.(3) din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

În activitatea sa Direcţia resurse umane  se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, legile Republicii Moldova, hotărîrile, dispoziţiile şi ordonanțele Guvernului Republicii Moldova, Regulamentul de organizarea şi funcţionare a Agenţiei.

Documente utile

Explicații pentru agenții economici:

Pentru primirea informațiilor mai detailate, agenții economici și persoanele fizice se pot adresa:

Galina Tolmaci – şef al Direcţiei
Tel: 0 22 264 667
e-mail:  galina.tolmaci@ansa.gov.md

Serviciul evidență personal

Alla Fulga – şef-adjunct Direcţie, șef Serviciu
Tel: 0 22 210 157
e-mail: alla.fulga@ansa.gov.md

Ababii Vitalie – specialist principal
Tel: 0 22 210 157
e-mail: vitalie.ababii@ansa.gov.md

Arnaut Tatiana – specialist superior
Tel: 0 22 210 157
e-mail: tatiana.arnaut@ansa.gov.md

Secţia gestiune personal

Dimov Ludmila – şef Secţie în cadrul direcției
Tel: 0 22 264 666
e-mail: ludmila.dimov@ansa.gov.md

Tacu Victoria – specialist principal
Tel: 0 22 210 157
e-mail: victoria.tacu@ansa.gov.md

Bogatu Olga – specialist principal
Tel: 0 22 264 666
e-mail: olga.bogatu@ansa.gov.md

Cernat Veronica – specialist principal
Tel: 0 22 264 666
e-mail: veronica.cernat@ansa.gov.md

Popa Maria – specialist principal
Tel: 0 22 210 157
e-mail: maria.popa@ansa.gov.md